The Sky Before RainStorm Upon Tree
Temperaturi mai scăzute cu până la 10°C astăzi în Bistrița-Năsăud
„Cuplajul perfect între o zonă de presiune ridicată aflată în vestul continentului și nucleul ciclonic care ne-a afectat si pe noi și care se mai plimbă pe la nord de țara noastră încă vreo 2 zile, a creat condițiile avansului unui aer maritim – polar, umed și foarte rece pentru perioada din calendar. Astfel, valorile termice sunt cu până la 10°C sub mediile multianuale.
Va fi răcoare astăzi si mâine cu maxime de până în 20-22°C iar aspectul mohorât se va mai menține astăzi, cu ploi locale.
De vineri, însă, progresiv, anticiclonul avansează iar vremea va redeveni frumoasă si va fi în încălzire accentuată.
Urcăm vertiginos cu 4 grade/zi astfel, luni ne trezim din nou într-o vreme călduroasă, cu maxime de peste 30°C în multe zone“, a transmis ONG Meteo.BN.