Tânăr fără permis de conducere depistat la volanul unui autoturism de către jandarmii bistrițeni

Tânăr fără permis de conducere depistat la volanul unui autoturism de către jandarmii bistrițeni


Vineri seara, în jurul orei 23.00, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, aflați într-o misiune de patrulare în municipiul Bistrița au constatat faptul că în spatele autospecialei Jandarmeriei se deplasa un autoturism care a prezentat suspiciuni deoarece nu avea numere de înmatriculare.

Jandarmii au oprit mașina iar persoana care conducea autoturismul respectiv a oprit la rândul său. Jandarmii s-au apropiat de conducătorul auto și l-au legitimat pentru identificare.

În urma verificărilor din bazele de date s-a constatat că tânărul aflat la volan, în vârstă de 18 de ani, domiciliat în cartier Unirea, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La fața locului a fost solicitată și prezența unui echipaj al Poliției Rutiere.

Pe numele tânărului în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conform art. 335, alin. (1) din Codul Penal, acte care au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.

sursa FOTO/text: IJJ BN

Articole ce te-ar putea interesa