Tânăr din Feldru depistat  drogat la volan

Tânăr din Feldru depistat drogat la volan

La finele săptămânii, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi, au oprit din trafic un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Feldru.”

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul poliției orașului Sângeorz-Băi, cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Articole ce te-ar putea interesa