Oplus_16908288
Suspendări de trenuri CFR din cauza datoriilor – Ce se întâmplă pe liniile spre și dinspre Bistrița
Începând cu 1 septembrie și 1 octombrie 2025, mai multe trenuri operate de CFR Călători și Transferoviar Călători vor fi scoase temporar din circulație. Motivul principal îl reprezintă datoriile acumulate către CFR SA, compania care administrează infrastructura feroviară, prin neachitarea Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI).
Potrivit datelor oficiale, CFR Călători are de achitat aproximativ 41–41,4 milioane lei, din care în jur de 13 milioane lei au fost deja plătiți. Totodată, compania așteaptă alocarea a peste 130–139 milioane lei subvenții și compensații din partea Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).
Rutele care vizează direct municipiul Bistrița și care vor fi suspendate includ:
- De la 1 septembrie 2025:
- Trenul 4143 – Bistrița Nord → Deda
- Trenul 4145 – Deda → Bistrița Nord
- Trenurile 4205 și 4207 – Vatra Dornei ↔ Bistrița Nord
- Trenurile 4102, 4103, 4105, 4106 – Cluj Napoca ↔ Bistrița Nord
- Trenurile 4372, 4373 – Dej Călători ↔ Bistrița Nord
Prin aceste anulări, legăturile directe între Bistrița și Cluj, Dej, Vatra Dornei și Deda vor fi serios afectate începând cu luna septembrie. Deocamdată, nu a fost stabilită o dată pentru reluarea transportului feroviar pe aceste rute.