Succes bistrițean pe zăpada de la Predeal
Predealul a fost, în ultimele zile, capitala balcanică a schiului fond! Cupa Continentală și Campionatul Balcanic au adunat la start peste 60 de sportivi din patru țări, într-o competiție care a servit drept test oficial pentru viitorul Festival Olimpic al Tineretului European din 2027.
Vedetele evenimentului au fost sportivii de la LPS Bistrița, care s-au întors acasă cu rezultate remarcabile. Andrei Stîngu și Maria Neamț au strălucit pe pârtie, obținând locul al doilea la categoriile lor atât în probele de stil liber, cât și în cele de stil clasic.
Performanța lor este cu atât mai importantă cu cât cei doi sunt deja componenți ai lotului național al României. Mai mult, în cadrul testului special pentru FOTE 2027, Andrei Stîngu a dominat competiția, clasându-se pe primul loc în ambele zile de concurs.
Rezultate bune au fost obținute și de Robert Tomoroga, care a ocupat locul 6, și de tânărul Vasile Rus, care a terminat proba de 2,5 kilometri pe un onorabil loc 4.
Aceste rezultate confirmă pregătirea excelentă a bistrițenilor pentru marile competiții europene ce vor urma. Felicitări tinerilor schiori!