Strategii, tehnologie și profesionalism: Salvamont Bistrița-Năsăud, în prim-plan la Conferința Națională Salvamont 2026. FOTO
O delegație a Serviciului Public Județean Salvamont Bistrița-Năsăud participă la Sovata, în perioada 20-22 aprilie 2026, la lucrările Conferinței Naționale Salvamont – 2026, un eveniment de referință pentru domeniul salvării montane din România.
Manifestarea este organizată de Salvamont România, cu sprijinul Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Mureș. La conferință sunt prezente delegații din toate cele 40 de servicii publice județene și locale Salvamont, reunind profesioniști care intervin zilnic în situații limită, demonstrând curaj, competență și spirit de sacrificiu.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat teme esențiale pentru dezvoltarea și consolidarea activității de salvare montană. Discuțiile au vizat perfecționarea continuă a salvatorilor, actualizarea normelor și procedurilor de intervenție, precum și optimizarea certificării capacității operaționale a structurilor Salvamont. De asemenea, un accent important a fost pus pe programele de formare profesională pentru anul 2026, inclusiv participarea la cursuri internaționale în domenii precum salvarea aero, intervențiile cu câini de salvare, utilizarea dronelor și misiunile complexe.
Totodată, specialiștii au analizat introducerea unor echipamente de ultimă generație în dotarea echipelor de intervenție, dar și cadrul legislativ actual și proiectele aflate în curs de aprobare. Experiența acumulată la evenimente internaționale de prestigiu, precum conferințe și congrese de profil, a contribuit la definirea direcțiilor strategice ale Salvamont pentru perioada următoare.
Un alt punct important l-a constituit dezvoltarea aplicației Salvamont-Vodafone și a sistemelor moderne de analiză a datelor, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale și a celor peste 200 de drone aflate în dotarea structurilor din țară.
Concluziile conferinței vor sta la baza unor noi norme tehnice și operaționale, menite să crească siguranța intervențiilor montane, atât pentru persoanele salvate, cât și pentru salvatori. Prin activitatea sa constantă și standardele ridicate de profesionalism, Salvamont România își consolidează rolul de pilon esențial al siguranței montane, rămânând un simbol al devotamentului și solidarității în slujba cetățenilor.




