Spectacol folcloric la Parva, după sfințirea bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului

Spectacol folcloric la Parva, după sfințirea bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului

Iubitorii folclorului sunt invitați duminică, 26 iulie, de la ora 16:30, în Parcul de Aventură Parva, la un spectacol dedicat cântecului și tradițiilor românești. Evenimentul va avea loc după sfințirea bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului și promite o după-amiază plină de emoție, muzică autentică și momente de suflet.

Pe scenă vor evolua Ansamblul Etnofolcloric „Haiducii” și Ansamblul Folcloric-Model „Vatra Satului” din satul Mereni, care vor aduce în fața publicului frumusețea portului popular și a cântecului tradițional românesc.

Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Parva, care îi așteaptă pe toți cei dornici să petreacă o zi în spiritul tradițiilor autentice românești.

Articole ce te-ar putea interesa