Situația pensiilor în România pare scăpată de sub control: ,,Ce facem cu anii de muncă ai românilor” – Bogdan Ivan Gruia

Situația pensiilor în România pare scăpată de sub control: ,,Ce facem cu anii de muncă ai românilor” – Bogdan Ivan Gruia

Deloc pe o pantă ascendentă, situația pensiilor în România ridică în continuare nemulțumiri. Pensionari de rând sunt primii sacrificați în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Este nevoie ACUM de o dezbatere reală cu privire la ce facem cu anii de muncă ai românilor!, punctează Bogdan Ivan Gruia, pe pagina oficială de facebook. PNL și USR+ propun reforme în legile pensiilor sub umbrela Planului Național de Redresare și Reziliență:

  • Nu sunt prevăzute creșteri ale pensiilor pe termen scurt și mediu, doar pentru pensiile minime, cât să treacă peste pragul sărăciei
  • .Până în 2030 femeile se vor pensiona la 63 de ani în loc de 61, adică 2 ani în plus de muncă!
  • Stagiul complet de cotizare la pensie o să crească la femei cu 4 ani până în 2030! Astfel, și bărbații și femeile vor cotiza 35 de ani pentru un stagiu complet.

Sute de mii de lei pentru aceleași pensii mizere care nu asigură condiții decente de trai! Iar soluția guvernului este prelungirea perioadei de muncă, ducând astfel la un furt legalizat!

PNRR trebuie să fie prezentat parlamentului! Deciziile pe care România și le asumă pe următorii zeci de ani să nu fie gândite doar pentru profitul corporațiilor, a mai adăugat acesta.

O situație îngrijorătoare o reprezintă creșterea numărului de persoane pensionate, în defavoarea angajațiilor: în urmă cu 20 de ani, în România erau puțin peste 4 milioane de pensionari de asigurări sociale de stat. În prezent avem aproape cu un milion mai mult, în timp ce numărul mediu al salariaților a crescut cu doar 200.000. Această situație pune presiune pe bugetul de asigurări sociale, iar sustenabilitatea sistemului de pensii se clatină din temelii.

În medie, la nivelul țării avem 10 salariați care susțin 9 pensionari. Acelaşi nivel al raportului s-a înregistrat în 7 dintre judeţe, printre care și Bistrița-Năsăud.  

În acest context ambiguu și deloc în favorabil, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) așterne următoarele precizări într-un comunicat de presă:

MMPS a demarat o reformă amplă a sistemului de pensii, primul pas fiind evaluarea tuturor dosarelor de pensii, în vederea recalculării. Aceasta recalculare se va face în urma unei modificări legislative, astfel încât pensiile mai mici, în baza unei formule care aduce mai mulți factori de contributivitate, să crească mai repede decât pensiile mai mari.

De asemenea, în legătură cu discuția potrivit căreia ”Guvernul vrea să crească stagiul minim de cotizare la pensie de la 25 de ani la 35 ani”, menționeaza faptul că potrivit Legii nr. 263/2010, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, nu 25 de ani și nu ar fi existat nicio discuție care să vizeze majorarea acestuia.

În ceea ce privește noul sistem de calcul, care ar elimina indicele de corecție, facem precizarea că se analizează posibilitatea includerii acestui indice sub o anumită formă în viitoare formulă de calcul a pensiilor. În același timp, MMPS nu a inițiat nicio discuție și nu există nicio intenție de a elimina pensionarea anticipată.

Rămâne de văzut cât s-au ,,spălat pe mâini” cu informațiile transmise.

De la familia cu mulţi copii, care oferea membrilor ei stabilitate şi siguranţă, s-a trecut la familia în care membrii au independenţă, dar nu mai au siguranţă şi stabilitate. Cei mai afectaţi sunt bătrânii. Și asta are legătură cu taxele pe care le vom avea de suportat pentru a ne putea întreține părinții și bunicii, cu structura economiei și cu modul în care va funcționa România la viitoarele oferte electorale.

Articole ce te-ar putea interesa