Sfântul Vasile cel Mare este prăznuit la data de 1 ianuarie

Unul dintre cei mai importanţi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin, născându-se în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate.Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie.

A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este “Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”. Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, o leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.La români, Anul Nou, marcat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se numeşte Revelion, dar şi seara Sfântului Vasile.

Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.Se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar, la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele “Vasile”. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat. În tradiţia populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate.

Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie).

Apoi, sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat și un colopoţel.