Sfântul Ioan Botezătorul, cinstit la Parohia din Năsăud. FOTO

Sfântul Ioan Botezătorul, cinstit la Parohia din Năsăud. FOTO

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 7 ianuarie 2024, zi în care este prăznuit și Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud (Parohia Năsăud III – Blocuri), cu prilejul cinstirii ocrotitorului spiritual.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cu recunoștință, celor care ne pregătesc calea”, vorbindu-le celor prezenți despre viața și activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, „cel care a pregătit calea Domnului”, pornind de la cele trei însușiri ale sale: Proroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului.

Răspunsurile liturgice au fost date de întreaga comunitate parohială prezentă. La chinonic, tânăra Raluca Caian-Nicolae a interpretat pricesne.

La finalul slujbei, ierarhul i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în frunte cu părintele protopop Ioan Dâmbu. Apoi, preotul paroh Ovidiu-Ioan Sermeșan a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic, precum și cu ocazia prăznuirii ocrotitorului spiritual.

sursa FOTO/text: Mitropolia Clujului

Articole ce te-ar putea interesa