ȘCOALĂ: Ce noi reglementări intră în vigoare de luni? În ce condiții se suspendă orele?
Principala reglementare din noul ordin comun, potrivit documentului de lucru consultat de Edupedu.ro, este aceea că se suspendă cursurile doar la apariția unui caz pozitiv într-o clasă, și nu la rata de infectare din localitate, cum era până acum. Toți copiii acelei clase rămân acasă. După 8 zile, cei care sunt testați și au un rezultat negativ se întorc în clasă. Restul fac școală online până la trecerea a 14 zile de la suspendarea cursurilor.
Conform Edupedu.ro, vor exista două scenarii:

În situații justificate de infrastructură și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică”.
„Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune pentru o perioadă de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.
La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioada de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.
- Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen rapid sau RT-PCR realizat în ultimele 24 de ore.
- Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau Rt-PCR, reiau cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.
- Prin excepție de la prevederile alin (1), elevii claselor VII- XII/XIII, vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și elevii care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică.
DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ, dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar”.
Cum se vor desfășura orele de sport?
- Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică în săli de sport/spații interioare, fără obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1000.
- La o rată de incidență mai mare de 2/1000, orele de educație fizică se pot desfășura doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție. Prin excepție, preșcolarii nu au obligația purtării măștii de protecție în timpul orelor de educație fizică.
Ce se întâmplă cu un elev care are simptome la școală
Protocol de izolare a copiilor cu simptome specifice COVID-19:
Se aplică în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs simptomatologie specifică COVID-19 (febră, tuse, dificultăţi respiratorii, diaree, vărsături, mialgii, stare generală modificată) şi constă în:
a) anunţarea imediată a părinţilor/reprezentanţilor legali şi, după caz, a personalului cabinetului medical şcolar;
b) izolarea imediată a elevului. Elevul va purta mască, va fi separat de restul grupei/clasei şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi unitatea de învăţământ însoţit. Măsurile de protecţie individuală vor fi respectate cu stricteţe;
c) dacă pe perioada izolării elevul care a prezentat simptome foloseşte grupul sanitar, acesta trebuie curăţat şi dezinfectat, folosind produse de curăţenie şi dezinfecţie avizate, înainte de a fi folosit de o altă persoană;
d) nu se va transporta elevul până la sosirea părinţilor/reprezentanţilor legali la medicul de familie sau unități sanitare decât în situaţia în care simptomele/semnele sunt severe, caz în care se va apela serviciul de urgenţă 112;
e) persoana care îngrijeşte elevul izolat trebuie să poarte mască şi se va spăla bine pe mâini timp de minimum 20 de secunde;
f) igienizarea încăperii în care a fost izolat elevul suspect de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 se face cu substanţe dezinfectante avizate, pentru a reduce riscul de a transmite infecţia la alte persoane;
- În cazul în care preşcolarii sau elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare.
- În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării preşcolarilor sau elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal.
- Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, în maximum 24 de ore. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, precum şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori; revenirea în colectivitate în aceste cazuri se va face după un repaus de 14 zile;
În ceea ce privește testele cu salivă, urmează ca Agenția Națională a Medicamentului să stabilească ce teste pot fi folosite, apoi Ministerul Sănătății va anunța protocolul de testare, conform Hotnews.ro
Descarcă aici întregul document: https://media.hotnews.ro/media_server1/document-2021-10-1-25075597-0-ordin-comun-educatie-sanatate-1-oct.pdf