Sărbătoarea Sfântului Ilie, aducătorul de ploaie

În fiecare an, în ziua de 20 iulie creştinii ortodocşi prăznuiesc marea sărbătoare a Sfântulului Prooroc Ilie. El este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc.

Povestea Sfântului Ilie spune că acesta a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii şi apoi a mers la Dumnezeu pentru a-și cere iertare. A primit un car şi un bici de foc, cu misiunea de a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani î.Hr., în ţinutul Tesvi/ Tișbe (de unde vine apeltivul Tesviteanul) din Galaad, într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab.

Acesta, căsătorindu-se cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal, și preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul părinţilor săi, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal.

Sfântul Proroc Ilie, menționat în Vechiul Testament și considerat profet în toate cele trei religii abrahamice, a primit misiunea de a-l mustra pe rege şi de a întoarce poporul la credința adevărată. Certându-l pe Ahab, Sfântul Ilie i-a spune: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!”, după care s-a retras pe malul râului Cherit. Iar în urma lui, seceta şi foametea au cuprins toată ţara.

După trei ani şi jumătate, poporul israelit şi-a recunoscut greşeala de a se fi închinat zeului Baal, strigând: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”. Rugându-se atunci lui Ilie, o ploaie a răcorit pământul şi foametea a încetat. Învățăturile creștine spun că Sfântului Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc. Şi, potrivit tradiţiei Bisericii, el este viu în trup, aflat în grija lui Dumnezeu, în locaşurile cereşti.

Credințe și obiceiuri de Sfântul Ilie

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări.

Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere până-n această zi. Până la sărbătoarea de Sf. Ilie nu se scutură merele și nici nu se bat unele de altele, căci se fac furtuni mari, tunete, fulgere și piatră. E considerat belșug să scuturi mărul în ziua de Sf. Ilie și măcar două mere de sunt, să chemi copiii în grădină și să le dai de pomană.

În ajunul zilei, când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Tot de Sfântul Ilie – considerat patronul apicultorilor – se strânge mierea din stupi, se duc fagurii la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană. 

Se spune în popor că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se ascundă nimeni sub un carpen, pe vreme de furtună.

Când tună şi fulgeră, Sfantul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă.