Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
În fiecare an, pe data de 15 august, credincioșii ortodocşi şi cei catolici sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, unul dintre cele mai importante evenimente ale creștinătății, când, potrivit tradiției Bisericii, Fecioara Maria a fost înălțată la cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos. Cum se întâmplă cu mai toate sărbătorile religioase, şi sărbătoarea Sfintei Marii aduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.
Tradiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului. Ce e bine să faci astăzi
În 2023, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pică într-o marți, zi în care credincioșii respectă mai multe tradiții și obiceiuri.
În Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis-de-dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.
Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele. Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului.
Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă. În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.
sursa text: Digi24.ro