1 ianuarie 2023: Salariul minim în România majorat la 3.000 de lei brut

1 ianuarie 2023: Salariul minim în România majorat la 3.000 de lei brut

Salariul minim se va majora la 3.000 lei, de la 1 ianuarie 2023, arată un proiect de hotărâre de Guvern lansat în dezbatere de Ministerul Muncii.

„Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.000 lei lunar începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de Guvern, ceea ce reprezintă o creștere de 17,6%, față de luna decembrie 2022”, arată documentul, care stabilește că data de intrare în vigoare este data de 1 ianuarie 2023.

Coaliția de guvernare a stabilit, de asemenea, că din cei 3.000 de lei, 200 de lei vor fi scutiți de taxe. Însă proiectul Ministerului Muncii nu conține mențiuni cu privire la deductibilitate, deoece taxarea, care implică modificarea Codului Fiscal, se face prin ordonanță de urgență, nu prin hotărâre de Guvern.

În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 2.550 lei lunar pentru anul 2022.

Ministerul Muncii precizează că în România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată de 2.550 lei un număr de circa 856.830 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 16,27% din numărul total de salariați activi – 5.265.252. De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia un număr de 2.181.134 salariați.

Modificarea salariului de bază minim brut pe țară va influența, în plus, și mult mai multe drepturi și obligații, cum ar fi:

– modificarea salariului de bază minim brut pe țară determină creșterea contribuției pentru persoane cu handicap neîncadrate, întrucât acest calcul se raportează la salariul minim;

– modificarea bazei anuale de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente/drepturi de proprietate intelectuală întrucât venitul ales de contribuabil nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice privind veniturile estimate;

– majorarea plafonului în funcție de care persoanelor fizice ce obtin venituri non-salariale le poate reveni obligația de a plăti contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate întrucât aceste plafoane se determină în funcție de nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației unice pentru veniturile estimate;

– majorarea normelor de venit pentru veniturile din activități independente impuse pe baza normelor de venit. Norma de venit pentru fiecare activitate desfășurată de contribuabil nu poate fi mai mică decât salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulțit cu 12;

– modificarea salariului de bază minim brut pe țară determină creșterea punctului de amendă întrucât acesta se raportează la salariul minim.

Articole ce te-ar putea interesa

engage

Get the coolest tips and tricks today

This ebook will change everything you ever thought about relationships and attachment. Find the secret to connecting better and faster