Robert Sighiartău, despre atacul de la Bistrița: „Copiii au nevoie de măsuri care să prevină următorul incident”
Deputatul PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, atrage atenția asupra importanței prevenirii violenței în rândul copiilor, în urma incidentului grav petrecut la o școală din Bistrița, unde o profesoară a fost înjunghiată de un elev.
Parlamentarul susține că agresivitatea nu apare peste noapte și consideră necesară o discuție serioasă despre modelele pe care le urmează copiii, conținutul la care sunt expuși în mediul online și capacitatea adulților de a interveni înainte ca situațiile de risc să degenereze.
Robert Sighiartău afirmă că responsabilitatea nu poate fi pusă exclusiv pe umerii profesorilor, fiind nevoie de implicarea părinților, a școlii și a autorităților.
În acest context, deputatul face apel la partidele parlamentare să susțină dezbaterea și adoptarea unui proiect de lege inițiat de colegul său liberal, Florin Roman, care vizează protejarea minorilor de conținutul nociv de pe marile platforme online. Inițiativa prevede măsuri precum verificarea vârstei utilizatorilor, instrumente de control parental și educație digitală.
Potrivit lui Robert Sighiartău, proiectul se află încă la Camera Deputaților, fără să fi ajuns la votul final.
„Nu este o competiție politică și nici o problemă care poate fi rezolvată printr-o singură lege. Este o responsabilitate comună, care începe în familie, continuă în școală și trebuie asumată și de autorități”, transmite deputatul.
Acesta subliniază că, dincolo de dezbaterile generate de incidentele grave, sunt necesare măsuri concrete de prevenție, pentru ca astfel de evenimente să nu se repete.