Robert Nistea, înger păzitor în timpul liber. A acordat primul ajutor femeii înjunghiate de soț în plină stradă

created by InCollage

Robert Nistea, înger păzitor în timpul liber. A acordat primul ajutor femeii înjunghiate de soț în plină stradă

Nu de puține ori îngerii păzitori prind formă umană. Femeia înjunghiată de soț a fost găsită căzută într-o baltă de sânge pe o stradă din Sângeorz-Băi de un tânăr asistent.

Ieșind din tura de noapte, Robert Nistea a observat o persoană căzută pe drum, în timp ce se întorcea spre casă. A oprit fără ezitare și a acordat primul ajutor femeii. Aceasta a fost înjunghiată de nouă ori, de către propriul ei soț, cu care era în proces de divorț.

Din fericire femeia a ajuns la spital la timp și a fost operată, aflându-se acum la terapie intensivă.

,,Robert Nistea tocmai ieșise din tura de noapte, de la Punctul de Lucru Maieru al SAJ-BN, și se indrepta spre domiciliul din Bistrita.

La un moment dat, pe șosea, in orasul Sângeorz Băi, a zărit căzută o femeie.

Văzând că femeia părea în neregulă, Robert a oprit și a acordat primele îngrijiri femeii afirmativ înjunghiată, cu multiple plăgi toracice și cervicale, ajutat de colegi pompieri de la garda de intervenție din apropiere.

La scurt timp a sosit și echipajul EMU-A/B2 alocat misiunii de dispeceratuși Robert a predat femeia colegilor aflați în serviciu.
Felicitări, as.Robert Nistea, suntem mândri de tine!” a fost mesajul transmis de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Articole ce te-ar putea interesa