Reprezentanții asociațiilor afiliate Federației Române de Automobilism Sportiv din județ s-au întâlnit cu jandarmii bistrițeni
Joi 19 septembrie a.c., a avut loc la sediul Jandarmeriei bistrițene o întâlnire de lucru între reprezentanții asociațiilor afiliate Federației Române de Automobilism Sportiv din județ și jandarmii bistrițeni.
La întâlnire au participat: prim-adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud – colonel Laurențiu Borșan, cadre ale Serviciului Ordine și Siguranță Publică (I.J.J. B.-N.) și reprezentanții celor două asociații afiliate Federației Române de Automobilism Sportiv de la nivel județean.
Scopul acestei întâlniri l-a constituit asigurarea cadrului de colaborare dintre Jandarmeria bistrițeană și cele două asociații, având în vedere Protocolul de Colaborare semnat la nivel național de Jandarmeria Română și Federația Română de Automobilism Sportiv.
În baza acestui protocol vor fi desfășurate programe comune ce urmăresc dezvoltarea cunoștințelor și deprinderilor cu privire la conducerea autovehiculelor în teren accidentat și greu accesibil, mai ales a celor care impun prezența unor specialiști la misiuni sau acțiuni de căutare/salvare a unor persoane aflate în zone greu accesibile și/sau medii ostile, respectiv sprijinul reciproc, potrivit competențelor în vederea respectării obligațiilor legale ce le revin cu ocazia organizării unor competiții sau evenimente sportive la nivelul județului Bistrița-Năsăud.
sursa FOTO/text: IJJ BN