Rata șomajului în Bistrița-Năsăud urcă la 3,30% în luna octombrie

Rata șomajului în Bistrița-Năsăud urcă la 3,30% în luna octombrie

La finalul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud figurau 3671 de persoane fără loc de muncă, dintre care 1928 sunt femei. Rata șomajului a ajuns la 3,30%, înregistrând o ușoară creștere față de luna precedentă, când se situa la 3,25%.

Din totalul persoanelor aflate în șomaj, 1529 beneficiau de indemnizație, în timp ce 2142 erau șomeri neindemnizați.

Analiza nivelului de instruire arată că cei mai mulți șomeri au studii gimnaziale (31,76%), urmați de persoanele cu studii primare (24,13%), liceale (22,83%) și profesionale (13,62%). Doar 5,81% dintre șomerii înregistrați au studii universitare, iar 1,85% au absolvit învățământul postliceal. În total, 94,19% dintre persoanele aflate în șomaj au un nivel de instruire primar sau mediu.

În ceea ce privește ocupabilitatea, profilarea realizată de AJOFM BN arată că 577 de persoane sunt considerate foarte greu ocupabile, 537 greu ocupabile, 2238 mediu ocupabile, iar 319 sunt ușor ocupabile.

Date detaliate privind structura șomajului în județ pot fi consultate pe site-ul AJOFM Bistrița-Năsăud.

Articole ce te-ar putea interesa