Pubele gratuite pentru colectare selectivă în tot județul Bistrița-Năsăud

Pubele gratuite pentru colectare selectivă în tot județul Bistrița-Năsăud


Vești bune pentru locuitorii din Județul Bistrița-Năsăud: fiecare gospodărie beneficiază GRATUIT de pubela albastră, pubela verde și pubela galbenă, pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Acțiunea este derulată de A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud împreună cu operatorul de salubritate Supercom SA și are ca scop reducerea poluării și creșterea gradului de reciclare la nivel județean.

Unde pot fi ridicate pubelele?
Dacă în gospodărie lipsește una dintre pubele (albastră – pentru hârtie/carton, galbenă – pentru plastic/metal, verde – pentru sticlă), acestea pot fi ridicate gratuit, pe baza actului de identitate:
În municipiul Bistrița și localitățile componente (Unirea, Viișoara, Sărata, Ghinda, Sigmir, Slătinița):
– de la sediul Supercom SA, str. Drumul Cetății nr. 11 (vis-à-vis de Rombat), de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00.
În celelalte localități din județ:
– de la primăria de care aparține fiecare gospodărie.

Autoritățile fac apel la responsabilitate și implicare civică, subliniind că colectarea selectivă este un gest simplu, dar esențial pentru protejarea mediului și pentru un județ mai curat.

Împreună putem transforma Bistrița-Năsăud într-un exemplu de bună practică în gestionarea deșeurilor!

Articole ce te-ar putea interesa