Producătorul de ambalaje PLASTINVEST investește 1,35 mil. euro în extinderea producției

Producătorul de ambalaje PLASTINVEST investește 1,35 mil. euro în extinderea producției

Producătorul bistrițean de ambalaje PLASTINVEST PROD vrea să își extindă capacitatea de producție și va investi cca. 1,35 milioane euro într-o nouă hală, situată lângă fabrica actuală de la Unirea.

Conform proiectului, noua clădire, cu o suprafață desfășurată de 748 mp, va fi utilizată pentru diversificarea producției de ambalaje flexibile, mai multe utilaje sofisticate urmând a fi instalate aici. Pe acoperiș, vor fi montate 250 de panouri fotovoltaice, cu o putere instalată de 110 kWp. Compania estimează că sistemul va produce 110 MW/an, care se vor adăuga la cei 180 MW/an produși de centrala fotovoltaică existentă deja. În total, la finalul investiției, cca. 35% din consumul de energie al fabricii va fi produs de cele două sisteme.

Cu o istorie de 30 de ani, Plastinvest Prod oferă soluții inovatoate de ambalare atât pentru sectorul alimentar, cât și pentru cel non-alimentar. Compania este deținută de antreprenorii Elena Gliga (51,04%), Valeria Chiriță (23,53%) și Ovidiu Catarig (24,45%) și a rulat 46,2 mil. lei în 2024, realizând un profit net de 5,1 mil. lei, cu un total de 63 de angajați.

sursa: bistritabusiness.ro

Articole ce te-ar putea interesa