Proces de răcorire a vremii, începând de la noapte!
Aminteam în ultima postare că finalul de săptămână va aduce o ponderare termică, după câteva zile în care valorile de temperatură au fost, în mare parte peste 25°C, cu maxime spre 30 în vestul județului.
Ce urmează ?
După cum ne așteptam, vremea sa va răcori, temperaturile pierd, următoarele 3 zile, 7 – 8 unități și ajungem astfel, sub normele climatologice ale perioadei. Responsabil, un cuplaj clasic pentru un transport rece la noi, între o zonă de presiune ridicată din zona Arhipelagului Britanic si un ciclon care traversează nordul Europei de la vest la est.
Mizăm în aceste condiții, pe maxime vineri – sâmbătă – duminică cuprinse între doar 17 și 23°C iar diminețile vor deveni chiar răcoroase, cu minime cuprinse între 3°C în depresiuni (❗️) și 10°C în zonele deluroase din sudul județului.
De interes va fi și vântul, care va începe să sufle din sector nord-vestic , vânt care va fi activ, local, pe aproape întreaga zi de vineri. Vitezele, la rafală, pot atinge izolat, 45 – 55 km/h. ❗️
Despre precipitații, nimic important. Trecerea spre zona de presiune ridicată va fi rapidă, totuși la noapte in nordul si estul județului sunt posibile ploi în aversă, cu caracter local care însă, nu vor aduce cantități mari. Poate doar la munte, din 2 averse succesive sa strângem 7 – 10 l /mp. In rest, câțiva stropi răsfirați, deci mai degrabă spre 0.
2 ) După 3 zile de răcorică numa’ bună, vine căldura!
Si va ține ! 🌡↗️
Incepând cu ziua de marți, deși cam de duminică tendința va fi de ușoară încălzire, cupola de aer cald care actionează zilele acestea în vestul Europei, cu valori caniculare, își mută sediul spre estul continentului, deci implicit, spre noi.
Astfel, de la mijlocul săptămânii viitoare vremea va deveni călduroasă, posibil caniculară în zonele joase din vestul, centrul și sudul teritoriului, cu maxime în condiții de cer senin cuprinse între 29 și 34/35°C.
Valul de căldura va fi persistent în zonele amintite iar averse par a fi posibile doar în zona de munte, astfel, cel puțin până la finalul săptămânii vorbim de o vreme tropicală cu disconfort termic ridicat. ☀️↗️🌡❗️
După cum spuneam si in postarea precedentă, din păcate semnele sunt pentru tot mai puține ploi și o generalizare, treptată a valorilor termice foarte ridicate. 🌍
