Primarul Sorin Hognogi de la Spermezeu, internat din nou în spital după aproape patru decenii. FOTO

Primarul Sorin Hognogi de la Spermezeu, internat din nou în spital după aproape patru decenii. FOTO

Primarul Sorin Hognogi a anunțat că, după 39 de ani, se află din nou internat într-un spital, mai exact la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, unde a trecut printr-o intervenție chirurgicală la genunchi.

Acesta se află pe secția de Ortopedie și Traumatologie și a ținut să își exprime recunoștința față de echipa medicală care l-a tratat. Își adresează mulțumirile în mod special doctorului Bogdan Oprea, medic primar de Ortopedie și Traumatologie, și doctorului Alexei Russu, medic primar de Anestezie și Terapie Intensivă, pentru profesionalismul și modul în care au realizat intervenția.

Primarul a mulțumit, de asemenea, asistentelor medicale implicate în operație, precum și întregului personal al secției de Ortopedie și Traumatologie pentru grija acordată pacienților.

Articole ce te-ar putea interesa