Primarul Ioan Turc, în control pe mai multe șantiere aflate în plină desfășurare (FOTO)

Primarul Ioan Turc, în control pe mai multe șantiere aflate în plină desfășurare (FOTO)

În cursul zilei de astăzi, primarul Ioan Turc a luat la pas câteva șantiere din oraș unde municipalitatea derulează proiecte de investiții, executant fiind firma LDP SA.

Împreună cu specialiști ai Direcției Tehnice, am fost mai întâi în cartierul Subcetate, unde efectuăm o amenajare stradală, cu parcări, trotuare și canalizare pluvială, în valoare de 2.449.550 lei, cu termen de finalizare septembrie anul curent.

Aici vom construi 124 de noi locuri de parcare, iar pe un teren alăturat va fi ridicată una din cele 3 creșe pentru care am făcut deja solicitare la Compania Națională de Investiții.

De altfel, zona este una mai sigură de la deschiderea unui punct de lucru al Poliției Locale, fapt confirmat și de oamenii care locuiesc în cartier.

Am mers apoi în localitatea componentă Sigmir, unde, pe strada Secundară 7, se lucrează la o parte carosabilă cu șanțuri laterale betonate, un podeț și inclusiv la refacerea podului de pe Valea Măgherușului. Și aici, obiectivul va fi finalizat în cursul acestui an.

Pe strada Simfoniei din municipiu s-a dat ordinul de începere a lucrărilor de amenajare a drumului, cu trotuare, două podețe, rigole pluviale și iluminat stradal, iar pe strada Dinu Lipatti sunt pregătite intervenții similare, a transmis Ioan Turc pe o pagină de socializare.

Articole ce te-ar putea interesa