Primarul Ioan Turc împreună cu cei de la SVSU va trece granița cu ajutoare pentru ucrainiei
Primarul Ioan Turc implicat activ în sprijinul ucrainienilor care fug din calea războiului.
Din respect pentru bistrițenii care au răspuns în număr mare apelului său de a face donații pentru vecinii noștri care fug din calea războiului, edilul a decis să însoțească transportul de ajutoare până în Vama Sighetu Marmației. În această noapte sau mâine dimineață va trece granița în Ucraina.
,,Scriu aceste rânduri sub imperiul unor emoții greu de descris.
Așa cum puteți vedea din fotografiile făcute la fața locului, am încărcat mașina SVSU cu pături, pilote, perne, obiecte de igienă personală, conserve, cafea, apă, chiar și telefoane mobile. Pentru că știam că numărul copiilor refugiați este mare, am adăugat pachete cu pampers, lapte praf, lapte de consum și alte produse neperisabile de strictă necesitate.
Odată ajunși, am văzut că situația celor care se află de partea ucraineană este extrem de dificilă și timpii de așteptare sunt lungi și grei. Așa că, având sprijinul excelenței sale d-nul Grațian Pârvu, consul pentru Regiunea Transcarpatica la Consulatul României din Solodvino, vom trece granița pentru a ajunge cu bunurile acolo unde este nevoia mai mare, pentru că în partea română situația este considerabil mai bună, grație mobilizării impresionante.
Sunt recunoscător bistrițenilor care, cu mic, cu mare, au mers la centrele de colectare și au făcut donații. Deoarece semnalele sunt îngrijorătoare și tot mai mulți ucraineni, printre care și etnici români, se pregătesc să se pună la adăpost, părăsindu-si țara, vă îndemn să continuați donațiile.
Împreună cu colegii de la SVSU, cărora le mulțumesc pentru truda lor, ne vom asigura că acestea vor ajunge in cel mai scurt timp cu putință la cei care au nevoie de sprijinul nostru”, a transmis Ioan Turc.


