Primarul Ioan Turc a oferit diplomele de Cetățean de Onoare pentru 4 veterani ai teatrelor de operații. FOTO
Patru veterani ai teatrelor de operații au devenit cetățeni de onoare ai municipiului Bistrița. În prezent aceștia activează în cadrul Invictus România.
Miercuri, la Primăria Bistrița a avut loc festivitatea de decernare a titlurilor de Cetățean de onoare oficiată de Primarul Ioan Turc.
”Pentru contribuţia importantă în promovarea imaginii municipiului Bistriţa, pe care au avut-o prin conduita profesională și socială de excepție“, au primit o astfel de distincție: plutonier adjutant (rtr.)Florin Boc, sergent major în rezervă Gabriel Czifrak, caporal clasa I Ioan-Iosif Reman și plutonier major în rezervă Vasile Pop.
















