Primăria Bistrița strânge donații pentru sinistrații inundațiilor din Moldova

Primăria Bistrița strânge donații pentru sinistrații inundațiilor din Moldova

„Având în vedere calamitățile naturale din ultimele zile, fac un apel către bistrițeni, persoane fizice și juridice, să vină în sprijinul miilor de oameni care și-au pierdut agoniseala de o viață și să doneze alimente neperisabile (conserve, fåină, ulei, orez, zahăr, paste făinoase etc.) și obiecte de strictă necesitate: haine, perne, pături (noi), inclusiv jucării pentru cei mici.

Donațiile persoanelor fizice se preiau, începând de mâine până în 27 septembrie, între orele 14.00 și 19.00, în 3 locații amenajate în municipiu: lângă Biserica Sfânta Ana, în Decebal lângă Moto-Velo și la Lama.

În același interval, societățile comerciale pot face donații la sediul SVSU, de pe strada Dobrogeanu Gherea, numărul 15.

Doar prin solidaritate depășim momentele dificile!”, a transmis pe pagina sa de socializare, Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

Articole ce te-ar putea interesa