Prima pădure Erasmus va fi sădită la Bistrița pe un teren pus la dispoziție de municipalitate
Prima pădure Erasmus va fi sădită la Bistrița pe un teren pus la dispoziție de municipalitate!
Este una din cele 7 păduri pe care Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și-a propus să le planteze în țară, prin Strategia Verde 2021-2027, pentru a ridica gradul de conștientizare a importanței protecției mediului și a cultivării atitudinilor prietenoase cu mediul.
În același registru, Primăria municipiului a găzduit, astăzi, reuniunea „Erasmus vine în comunitatea ta”, ce are ca scop informarea privind oportunitățile de finanțare a unor proiecte în domeniul educației și formării profesionale prin programul Erasmus+ (2021-2027).
„Erasmus” înseamnă performanță în educație, iar atelierele de azi vor avea un aport important în rândul actorilor decizionali din procesul de predare. Practic, creștem pepiniera dascălilor așa cum o creștem și pe cea a elevilor pe care dorim să îi susținem și să îi îndrumăm înspre profesia aleasă.
Azi au fost prezentate programele Erasmus+ 2021-2027 și VET, exemple de bune practici, oportunitățile care pot fi exploatate prin proiectele Erasmus+ și, mai mult, au avut loc și exerciții practice pentru identificarea nevoilor comunității și a soluțiilor la acestea.
Mulțumesc Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud pentru organizarea evenimentului, informeaza primarul Ioan Turc
