Poşta Română va livra produsele comandate de pe OLX

Poşta Română va livra produsele comandate de pe OLX, cel mai mare site de anunţuri din România. Totodată, OLX este cea mai folosită aplicaţie de cumpărături online din România, clasându-se pe primul loc în categoria Shopping din Google Play şi App Store.
Prin acest parteneriat venim în sprijinul utilizatorilor acestei platforme, cu un tarif cu până la 44% mai avantajos, spre deosebire de tarifele de lista. Suntem încântaţi că OLX a identificat în Poşta Română un partener de încredere şi s-a îndreptat către noi, prin încheierea acestui contract, în urma analizei din care a reieşit că 26% din trimiteri se livrau prin intermediul companiei noastre.
Avem convingerea că va fi un parteneriat de success, extrem de important în strategia Poştei Române de a-şi extinde cota de piaţă în segmentul de retail online. Ne îndreptăm permanent către zona de clienţi tineri, familiarizați cu shopping-ul online, iar parteneriate ca acestea ne reconfirmă ca avem capacitatea de a ne adapta rapid la schimbările de pe piaţa serviciilor poștale
Sursa : Horia G.