Pompierii bistrițeni participă la misiunea internațională din Franța pentru combaterea incendiilor de pădure. FOTO

Pompierii bistrițeni participă la misiunea internațională din Franța pentru combaterea incendiilor de pădure. FOTO

Trei dintre colegii noștri – cpt. Colța Emil Cosmin, adjunct șef Centru Operațional, plt. adj. șef Rad Ionel și plt. adj. Pop Nicolae Alin – fac parte din modulul specializat de stins incendii de pădure cu vehicule (RO GFFF-V), care participă, în perioada 1 – 31 iulie 2025, la Programul de pre-poziționare organizat în Republica Franceză.

Această misiune internațională, desfășurată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are ca scop sprijinirea autorităților franceze în sezonul cu risc ridicat de incendii forestiere. Totodată, se urmărește reducerea timpului de reacție în caz de urgență și consolidarea cooperării între echipele de intervenție ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Primul contingent, format din 40 de pompieri români și 9 mijloace tehnice, a început deplasarea sâmbătă, 28 iunie. Schimbul de efective va avea loc în data de 16 iulie.

Le urăm colegilor noștri mult succes în această misiune importantă și să se întoarcă cu bine acasă! Suntem mândri de voi! 🚒🇷🇴

Articole ce te-ar putea interesa