Podul de lemn din Nepos, unul dintre cele mai longevive poduri din Transilvania

Podul de lemn din Nepos este unul dintre cele mai longevive poduri din Transilvania.

Podul a fost construit în 1778 după un proiect al unui inginer Italian din Tirol, de meșteri din Bistrița și cu ajutorul grănicerilor și al localnicilor.

Au tăiat lemnul din pădurile lor, iarna, pe ger, pe „luna veche”, când lemnul intră în repaus și are mai puțină sevă, devine mai rezistent. Structura de rezistență a fost făcută din stejar și molid, lateralele din lemn de conifere, la fel și acoperișul de șindrilă. A fost ridicat doar în două luni, îi era necesar Regimentului Grăniceresc Valah, înființat de Imperiul Habsburgic în scopuri militare, dar și pentru folosința localnicilor, care aveau case pe ambele maluri ale râului.

În Bistriţa-Năsăud au rezistat timpului, câteva poduri din lemn, acoperite pe care nu le întâlnim în altă parte în Transilvania.

Primul pod acoperit din lemn a fost ridicat în urmă cu peste 350 de ani la Năsăud şi asigura legătura cu Bistriţa peste Someşul Mare. Au urmat apoi cele de la Ilva Mare, Ilva Mică, Beclean, Mocod, Salva, Nepos, Nimigea şi Coşbuc, toate în zona regimentului românesc de graniţă.

Regimul militar care a durat aproape nouăzeci de ani a fost, în unele privinţe, o adevărată binefacere pentru ţinutul Năsăudului fiindcă în zonă au venit ofiţeri străini din ţări cu un grad mai mare de civilizaţie şi au început să construiască drumuri, şcoli şi poduri din lemn fiindcă apele de munte sunt repezi şi nu ar fi rezistat decât podurile cu deschideri mari, de douăzeci –treizeci de metri sau chiar mai mult, dar cu un număr redus de picioare.

Fiind acoperite, deci mai ferite de intemperii, podurile din lemn aveau o mai mare fiabilitate.

Profesorul Mircea Prahase de la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud, cel care a studiat podurile acoperite din lemn, spune că exista lemn din belşug, aşa că materia primă nu a fost o problemă.

De exemplu, pentru podul de la Năsăud s-au folosit cinci sute de stejari aduşi tocmai din pădurile saşilor din Dumitra.

Unele au rezistat chiar şi două sute de ani.

În timpul celui de-al doilea război mondial, au fost distruse însă paisprezece dintre ele, ţinutul Năsăudului transformându-se în teatru de război.

O parte din poduri au fost refăcute însă stejarul a fost înlocuit cu lemn de esenţă mai slabă şi nu au mai avut aceeaşi rezistenţă.

Podul de la Nimigea s-a prăbuşit în 1984 în timp ce era traversat de o remorcă, iar podurile de la Salva şi Zagra au fost scoase din circulaţie.

Din păcate, în prezent, mai sunt funcţionale doar podurile din localităţile Coşbuc şi Ilva Mare şi o punte acoperită în localitatea Malin.

Sursă: Emilia Rus