Peste 20 000 de miei din Bistrița-Năsăud, au fost sacrificați și exportați în Italia și Alegeria
Până la data de 10 aprilie, în cele trei abatoare autorizate din judeţul Bistrița-Năsăud au fost tăiate un număr de 20.053 capete ovine, miei şi tineret ovin, de la care s-au obţinut 268.461 kg carne, anunță dr. Ioan Bogolin, director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud.
Carnea obţinută a făcut obiectul exportului, schimburilor intraunionale precum şi comercializării pe piaţa naţională.
Astfel, 100.480 kg de carne de mieL a plecat la export, către Algeria. Schimburi intraunionale s-au făcut cu Italia – 136.387 kg, Croaţia – 4.643 kg și Grecia – 26.673 kg, iar pe piața națională, din județul nostru, au plecat 278 kilograme de carne de miel.
La nivelul județului nostru, sunt aproximativ 370.000 de ovine, iar anual sunt circa 200.000 de miei din care aproape jumătate pleacă la export, „pe picioare” sau în carcasă.
În mediul online, prețul pornește de la 20 lei/ kilogram „în viu”, iar prețul unui kilogram de carne de miel luat din magazin se va dubla.