Parc Nou pentru copii la Năsăud! Investiție europeană în baza sportivă Progresul
Vești bune pentru familiile din Năsăud: administrația locală anunță modernizarea și extinderea spațiului de joacă din incinta bazei sportive Progresul, printr-o finanțare obținută cu fonduri europene.
Primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin, a transmis că proiectul va fi realizat în acest an prin intermediul Grupului de Acțiune Locală Țara Năsăudului, cu finanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
„După o serie de investiții realizate prin G.A.L. Țara Năsăudului – două capele mortuare în Lușca și Liviu Rebreanu, modernizarea fântânii arteziene, achiziția unui tractor multifuncțional, dotarea Casei de Cultură cu sistem de sonorizare și lumini, precum și achiziția de instrumente muzicale – a venit rândul modernizării și extinderii parcului de joacă din incinta bazei sportive. În acest an vom demara lucrările pentru un parc nou și modern pentru copiii noștri”, a precizat edilul.
Noul parc va fi amenajat pe categorii de vârstă și va include zone de joacă sigure, spații de umbrire, iluminat modern și un miniteren de fotbal, oferind astfel condiții optime pentru petrecerea timpului liber în aer liber.
Reprezentanții administrației locale subliniază că dezvoltarea durabilă a comunității este strâns legată de modernizarea infrastructurii și a serviciilor destinate cetățenilor. Investiția contribuie la îmbunătățirea infrastructurii locale și la crearea unor spații adecvate pentru recreere și socializare, dedicate membrilor comunității.
Prin acest proiect, Năsăudul continuă să investească în calitatea vieții și în viitorul generațiilor tinere.







