Ordin de protecție emis după un scandal într-o locuință din Bistrița
Polițiștii din Bistrița au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat de 29 de ani din Măgura Ilvei, după ce acesta ar fi agresat-o pe concubina sa și pe fiica acesteia.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, o femeie de 31 de ani din Negrilești, care locuiește în municipiul Bistrița, a sesizat autoritățile în data de 13 martie, anunțând un conflict izbucnit în locuința sa.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în seara de 12 martie, în jurul orei 23:15, bărbatul, concubin al femeii, ar fi agresat-o atât pe aceasta, cât și pe fiica ei în vârstă de 10 ani. Totodată, acesta ar fi distrus un televizor din locuință și le-ar fi adresat amenințări.
În urma intervenției, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului și au întocmit dosar penal pentru violență în familie, amenințare și distrugere.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Poliției municipiului Bistrița, care monitorizează în continuare situația.