O tânără din Viile Tecii a fost reținută de polițiștii din Mureș! A trimis amenințări familiei tinerei ucisă de Emil Gânj
O tânără din Viile Tecii a fost reținută de polițiștii din județul Mureș, după ce a creat un cont fals pe o rețea de socializare utilizând fotografia criminalului Emil Gânj, și a adresat amenințări familiei tinerei ucise de acesta.
„La data de 14 iulie a.c., o tânără de 24 de ani, din Viile Tecii, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținută pentru 24 de ore de către polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic și amenințare.
Cercetările efectuate au relevat faptul că tânăra de 24 de ani ar fi creat un cont fals pe o rețea de socializare, utilizând fotografia bărbatului căutat, în vârstă de 37 de ani, din Miheșu de Câmpie, de pe care ar fi adresat amenințări familiei victimei”, precizează IPJ Mureș.
Cercetările continuă în acest caz sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.