O tânără din Parva a murit subit pe câmp, în timp ce lucra fânul cu părinții ei

O tânără din Parva a murit subit pe câmp, în timp ce lucra fânul cu părinții ei

O adolescentă a decedat subit la munca câmpului, ieri seară, în Parva. Varvara Maria Rus, era elevă în an terminal la Feldru, fiind descrisă ca ”o fată silitoare și harnică”

Stire prezentată în exclusivitate de Mesager 24

Pe rețelele de socializare au apărut primele mesaje de condoleanțe și regrete după tragicul și neașteptatul deces din această seară al unei tinere de 18 ani, la munca câmpului, din Parva. Cea care a lăsat atâta durere în inimile celor care au cunoscută se numea Varvara Maria Rus și era elevă în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Feldru, filiera Profesională – specializarea Confecționer de Produse Textile.

,,Biata fată a fost azi la școală iar după-amiază, așa cum sunt majoritatea copiilor de la țară, și-a ajutat părinții la munca câmpului. Faptul ne-a fost confirmat de directorul liceului din Feldru, Călin Sbîrciu: ”Tocmai ce m-a sunat la telefon diriginta și mi-a dat îngrozitoarea veste. Varvara Maria Rus a fost azi la școală, pentru a definitiva practica și pregătirea pentru susținerea atestatului în meseria de Confecționer de Produse Textile. Nu-mi vine să cred că s-a putut întâmpla o asemenea tragedie! Era o fată silitoare și harnică, Dumnezeu să o odihnească în pace!”, ne-a spus profesorul Călin Sbîrciu.

Reamintim că adolescenta din Parva a murit subit, în această seară, în timp ce lucra cu părinții la fân. Adolescenta a picat pur și simplu din picioare în timp ce împrăștia brazdele cosite de tatăl său cu o motocositoare. Alerta a fost dată telefonic, prin 112, în jurul orei 19:00, spre Parva, pe un teren agricol din zona La Izvor, fiind direcționată o ambulanță SAJ și echipajul de Terapiei Intensivă Mobilă.

Salvatorii au găsit victima în stop cardiorespirator și au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, eforturile lor au fost zadarnice, decesul fiind declarat la fața locului în jurul orei 20.30. Cazul a intrat în atenția polițiștilor care au deschis o anchetă de moarte suspectă. Cauza morții va fi stabilită de medicii legiști.

Foto: FB

Articole ce te-ar putea interesa

engage

Get the coolest tips and tricks today

This ebook will change everything you ever thought about relationships and attachment. Find the secret to connecting better and faster