Oplus_16908288
O femeie din Bistrița a găsit două portofele și le-a predat Poliției. Gestul său: un exemplu pentru comunitate
În doar câteva minute, o femeie aflată în zona parcului de retail din Bistrița a descoperit două portofele pierdute, în care se aflau bani, documente și carduri bancare. Aceasta a apelat imediat la Poliție, pentru ca bunurile să ajungă în siguranță la proprietari.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud transmite:
„Astăzi, doamna Maria a demonstrat ce înseamnă responsabilitatea civică. În decurs de numai 10 minute, a găsit două portofele în care se aflau documente personale, carduri și aproximativ 1.850 de lei.
Fără ezitare, a anunțat Poliția, iar polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au intervenit prompt, astfel încât bunurile pierdute să fie restituite.
Un asemenea gest merită toată aprecierea. O felicităm și îi mulțumim pentru implicare, pentru că prin acțiunea sa a oferit un exemplu demn de urmat întregii comunități!”.