O femeie de 40 de ani, beată la volan, a lovit 3 mașini în cartierul Subcetate din Bistrița

O femeie de 40 de ani, beată la volan, a lovit 3 mașini în cartierul Subcetate din Bistrița

La data de 27 aprilie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, pe o stradă din Bistrița.

La fața locului a fost identificată o femeie de 40 de ani, din Bistrița, care, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat cu oglinda un autoturism parcat.

Ulterior, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un alt autoturism și o autoutilitară, de asemenea parcate.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost condusă la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările.

sursa FOTO: timponline.ro

Articole ce te-ar putea interesa