Noul centru comercial FilExpo din Bistrița s-a deschis! Află ce produse poți găsi pe rafturi

Noul centru comercial FilExpo din Bistrița s-a deschis! Află ce produse poți găsi pe rafturi

Noul centru comercial din Bistrița FilExpo, s-a deschis de astăzi, joi, 29 iulie 2021. Acesta reprezintă o investiție 100% locală a unor antreprenori care își doresc să promoveze cât mai mult produsele românești, în special pe cele locale.

”În proporție de 90%, produsele pe care le vor comercializa vor fi de proveniență românească și chiar bistrițeană”, au anunțat reprezentanții FilExpo.

Pe Calea Clujului nr. 61, pe șoseaua de centură, lângă benzinaria Socar, veți găsi: o gamă largă de alimente, fructe și legume proaspete, lactate diversificate, băuturi, precum și produse de îngrijire și mâncare petru copii. Este amenajat și un depozit specializat pe produse de bricolaj- mase plastice, sticlărie/ceramica, birotică, jucării, textile, detergenți și multe altele.

Pe viitor sunt propuse instalarea unor zone interactive pentru clienți, caffe&food, un loc de joacă și o zonă expozițională, unde cei interesați își vor putea expune mărfurile. 

Orarul de funcționare va fi următorul:

Supermarket de luni până duminică între 7.00 – 22.00.

Magazinul de bricolaj de luni până duminică între 9.00 – 19.00.

Centru comercial cu 90% produse românești, la Bistrița!

O investiție cu capital local 100%, a unei foarte harnice familii de antreprenori bistrițeni! Mi-a crescut inima când am văzut produse alimentare din Bistrița-Năsăud și textile, mase plastice, jucării și sticlărie, produse în Târgu Jiu sau Constanța pe rafturile centrului comercial FilExpo. Și mai mult m-a bucurat entuziasmul lui Ovidiu, investitorul și managerul, de a promova atât de mulți producători români!

Încă mai sunt români care iubesc România și eu unul încep să cred din ce în ce mai mult că iubind România din toată ființa vom începe schimbarea de mentalitate la care visăm de zeci de ani: să credem că și noi putem reuși! Și cu o emoție și acțiune comună între oameni din mediu privat, administrație, mediu politic si fiecare român care își iubește țara, vom reuși să ne recăpătăm încrederea în noi și în România.

Din nou, felicitări familiei Filip pentru susținerea produselor locale și românești si vreau să știți că sunt și voi fi 100%, cu tot ce pot, în sprijinul antreprenorilor si capitalului românesc!, a transmis deputatul Bogdan Ivan Gruia, prezent la deschidere.

Articole ce te-ar putea interesa