Nouă plăci memoriale vor fi dezvelite la Bistrița în memoria unor scriitori și artiști plastici. FOTO
Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu organizează, în 11 și 12 iulie, cea de-a III-a ediție a evenimentului „Serile de la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu”.
Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 10.00, vor fi dezvelite plăci memoriale la imobilele în care au locuit nouă personalități marcante ale vieții culturale bistrițene: Miron Duca, Lucian Valea, Ion Moise, Ioan Ilieș, Ion Urcan, Alexandru-Cristian Miloș, Grigore Bradea, Luca Onul și Dumitru Andrașoni.
Prin această inițiativă, organizatorii urmăresc crearea unui circuit al memoriei culturale, care să pună în valoare personalitățile ce au contribuit la patrimoniul literar și artistic al județului Bistrița-Năsăud. Designul plăcilor memoriale a fost realizat cu sprijinul Rotary.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la acest moment dedicat păstrării și promovării valorilor culturale locale.








