Notarul Gabriel Groza: Nu sunt un sfânt. Sunt om.Un om ca oricare altul, cu temeri, cu visuri, cu zile bune și zile în care am tăcut mai mult decât am spus.

Gând de seară…
N-am fost lumină.Dar sper că am fost,uneori,o scânteie.Și poate că asta e de ajuns!

Nu sunt un sfânt. Sunt om.
Un om ca oricare altul, cu temeri, cu visuri, cu zile bune și zile în care am tăcut mai mult decât am spus.

Am încercat multe în viață — să fiu corect, să fiu prezent, să nu dezamăgesc.
Am reușit uneori, alteori nu.
Dar niciodată n-am făcut pași fără intenție, fără conștiință, fără respect.

În profesia mea, ca notar, oamenii văd adesea doar rigoarea, litera legii, hârtiile care trebuie să fie în regulă, semnătura care confirmă ceva oficial.
Dar dincolo de acte, e viață. Sunt oameni.
În fiecare dosar e o poveste nespusă. Unele încep cu speranță – cumpărări, căsătorii, planuri.
Altele cu durere – succesiuni, despărțiri, pierderi.
Și e imposibil să nu simți ceva. Să nu înțelegi că, dincolo de titulaturi, funcții și coduri, suntem, cu toții, doar oameni care caută puțină liniște, un pic de siguranță și, uneori, un gest de bunătate.

Am vrut să fiu o lumină în lumea mea.
Nu mare, nu perfectă, dar sinceră.
Un om care își face meseria cu responsabilitate, dar și cu suflet.
Un notar care înțelege că înainte de a cere buletinul și semnătura, trebuie să ofere încredere. Respect. Claritate.

Și totuși, sunt momente în care mă întreb dacă am reușit măcar să fiu o scânteie.
Pentru cineva. Oricine.
Poate că da. Poate că nu.
Dar știu că am încercat. Fără mască, fără așteptări. Din autenticitate.
Și dacă am reușit să aprind o scânteie de bine în viața cuiva — fie printr-un act, o discuție, sau pur și simplu prin felul meu de a fi — atunci poate n-am trăit degeaba.

Sper să nu fi trăit degeaba!

Gabriel Groza – notar public