Motociclist din Ilișua, prins la volan cu permisul suspendat și motocicletă neînmatriculată
Un tânăr de 27 de ani din Ilișua s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști și verificat în cadrul unei acțiuni de monitorizare rutieră.
Incidentul a avut loc în data de 25 februarie, când polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au tras pe dreapta o motocicletă care circula prin localitatea Ilișua. În urma legitimării conducătorului auto și a verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au descoperit nereguli grave.
Tânărul avea dreptul de a conduce suspendat, iar motocicleta pe care o conducea nu figura ca fiind înmatriculată sau înregistrată, potrivit informațiilor transmise de Poliția Română.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Polițiștii reamintesc faptul că respectarea legislației rutiere nu este opțională, iar astfel de abateri pot avea consecințe grave, atât din punct de vedere legal, cât și în ceea ce privește siguranța participanților la trafic.