Minifotbal Bistrița: Luptă strânsă  pentru play-off! Atletic Bistrița câștigă  cu Marimar si rămâne în cărți pentru play-off, Digi și Firefighters termină la egalitate după un meci de infarct!

Minifotbal Bistrița: Luptă strânsă pentru play-off! Atletic Bistrița câștigă cu Marimar si rămâne în cărți pentru play-off, Digi și Firefighters termină la egalitate după un meci de infarct!

Sâmbăta, 2 decembrie, s-a disputat etapa a 13-a din Liga 1în Campionatul Municipal de Minifotbal de la Bistrița.

Un meci pe „viața și pe moarte” a fost disputat între Atletic Bistrița care avea neapărat nevoie de o victorie să reintre în circuitul pentru play-off și Marimar NelySeb care venea după două egaluri cu două echipe puternice, Amigos Team și SamVigCcm.

A fost o prima repriză echilibrată cu ocazii la ambele porți, rezultatul la pauza fiind de 0-0. A doua repriză ambele echipe au ieșit la joc și Cristi Bortas deschide scorul pentru Marimar, dar Marius Chetan este inspirat în schimbările de pe margine și întoarce scorul pentru Atletic Bistrița, prin golurile marcate de Pop Rares Petruț și un autogol, scorul final fiind de 3-1 pentru Atletic, astfel cursa pentru play-off se încinge mai tare.

Digi Bistrița și Firefighters United au disputat un meci de infarct, asta după ce cei de la Digi au condus cu scorul de 4-1, scorul final fiind de 4-4, Creța face un meci foarte bun și marchează 3 goluri pentru pompieri, tot el ratează singur cu portarul la ultima fază din meci, scorul rămânând egal.

SamVigCcm și Magic Team ne-au oferit un meci spectaculos și destul de echilibrat, în cele din urma cei de la SamVigCcm câștigând cu scorul de 3-1.

Campioana Extratereștrii Bistrița se distrează cu noua promovată Only Best Device, scorul final fiind de 9-1, pentru Extratereștrii marcând (Sebi Rus x2, Paul Chiorean x3, Paul Halas x2, Doru Pop și Raul Suciu).

Echipa lui Sami Goia, Spot Gsm, face un joc bun și scăpa de zona de retrogradare, învingând cu scorul de 5-1 pe Shadows Arcalia, prin golurile marcate de Rus x2, Moroșanu, Cira și Buia.

Raal Bistrița își continua drumul spre titlu și îi administrează un 5-0 echipei Amigos Team.

Stone Team cu Florin Majer în mare formă și cu un eurogol marcat de portarul Buta , învinge Luceafarul Sieu cu 3-1, iar Belco Avia câștigă la limita cu echipa fraților Someșan, Vikingii.

După rezultatele din această etapă, cinci echipe se duelează pentru ultimele 3 locuri în play-off și rămâne de văzut în următoarele două etape care echipe merită să ocupe un loc în play-off.

Toate meciurile se disputa la Baza Raoul din Bistrița.

Clasamentul după etapa a 13-a.

Articole ce te-ar putea interesa