Militarii bistrițeni, performanțe remarcabile la concursul de înot desfășurat la Ștrandul Codrișor. FOTO
La Ștrandul Codrișor din Bistrița s-a desfășurat recent campionatul de natație al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”. Evenimentul a reunit cele mai bune loturi ale unităților din subordine, care s-au întrecut în probe solicitante de viteză și rezistență.
Competiția, organizată la finalul lunii iulie, a pus la încercare pregătirea fizică și spiritul de echipă al participanților. Militarii au intrat în apă hotărâți să-și depășească limitele și să obțină rezultate cât mai bune.
„Înotul este o probă în care fiecare mișcare contează, iar concentrarea trebuie să fie deplină de la start până la final. Militarii au demonstrat că prin disciplină, ambiție și coeziune pot atinge performanțe deosebite”, au transmis reprezentanții Brigăzii 81 Mecanizată.
La final, echipele din Bistrița au reușit să urce pe podium, obținând două clasări meritorii. Clasamentul general al competiției a fost următorul:
- Locul VIII – Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „POTAISSA”;
- Locul VII – Batalionul 815 Sprijin;
- Locul VI – Batalionul 405 Sprijin Logistic „Năsăud”;
- Locul V – Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”;
- Locul IV – Batalionul 811 Infanterie „Dej”;
- Locul III – Batalionul 817 Artilerie „Petru Rareș”;
- Locul II – Batalionul 812 Infanterie „Bistrița”;
- Locul I – Batalionul 813 Infanterie „Maramureș”.








