Mihaela și Ioan Ani Senocico au semnat cu Gloria 2018 și vor antrena grupe de copii la handbal masculin

Oplus_0

Mihaela și Ioan Ani Senocico au semnat cu Gloria 2018 și vor antrena grupe de copii la handbal masculin

𝗠𝗜𝗛𝗔𝗘𝗟𝗔 și 𝗜𝗢𝗔𝗡 𝗔𝗡𝗜 𝗦𝗘𝗡𝗢𝗖𝗜𝗖𝗢 se întorc 𝗔𝗖𝗔SĂ, la Bistrița!

Cei doi antrenori se alătură proiectului ”𝗚𝗹𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗝𝘂𝗻𝗶𝗼𝗿” pentru a antrena grupe de copii la 𝗵𝗮𝗻𝗱𝗯𝗮𝗹 𝗺𝗮𝘀𝗰𝘂𝗹𝗶𝗻! Începem sa punem bazele performanței și la băieți, cu inițierea copiilor născuți în anii 2012-2013 dar și mai mici.

După o carieră de handbalist, 𝗜𝗢𝗔𝗡 𝗔𝗡𝗜 𝗦𝗘𝗡𝗢𝗖𝗜𝗖𝗢 a îmbrătișat-o pe cea de antrenor. De numele său se leagă o parte dintre rezultatele HCM Török, CSM Cetate Deva, U Jolidon și U. Alexandrion Cluj.
A fost antrenor principal iar mai apoi secund la echipa feminină din Liga Națională a Universității Cluj, alături de care a participat în 2014 în EHF Cup, ajungând până în faza sferturilor de finală. Cu echipa divizionara A a clubului clujean a participat la două turnee finale.

𝗠𝗜𝗛𝗔𝗘𝗟𝗔 𝗔𝗡𝗜 𝗦𝗘𝗡𝗢𝗖𝗜𝗖𝗢 este una dintre cele mai importante jucătoare de handbal pe care le-a dat Bistrița, componentă a lotului național, campioană mondială în 2002 – în Spania la Campionatul Mondial Universitar; finalistă în Cupa Challenge și Supercupa României, sfert-finalistă în Cupa EHF, participantă la Jocurile Olimpice din 2008 – China, medaliată cu argint în campionatul intern și participantă alături de U. Jolidon Cluj în grupele Ligii Campionilor.

A antrenat echipa de Divizia A a U Cluj cu care a participat la două turnee finale. Este în prezent antrenor secund al lotului U18 al României.

Bun venit! Mult succes!

Articole ce te-ar putea interesa