METEO. Zile și nopți mult mai reci decăt normalul, în tot județul Bistrița-Năsăud. De când se încălzește

METEO. Zile și nopți mult mai reci decăt normalul, în tot județul Bistrița-Năsăud. De când se încălzește

Începutul primăverii ne-a surprins cu o vreme deosebit de rece, însă, termperaturile îşi vor reveni treptat, astfel că,în primele zile din luna aprilie va fi mai cald decât este normal în perioada respectivă.

A mai trecut încă o noapte deosebit de rece în județul nostru, cu minime geroase.


La Tihuța s-au înregistrat -11°C, la Lunca Ilvei -9.7, -9.5°C au fost la Valea Blaznei în timp ce la Colibița au fost -9.2°C, informează Meteo.BN.

Noaptea care urmează va fi, se pare, cea mai cea, cu minime cuprinse între -16°C, în depresiuni şi -9°C, in zonele de podiş, deci ger în mare parte a județului, pe fondul unui cer senin lacrimă.


Astăzi vântul va sufla bine de tot din direcție nord-estică, acentuând senzația de frig, mai ales în zonele joase.

Potrivit ANM, în săptămâna 07-14 martie, valorile termice vor fi cu mult mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, dar mai ales la munte.

În săptămâna 21– 28 martie, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. 

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna 28 martie– 04 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a țării. 

Sursă foto: Gavrilă Albert

Articole ce te-ar putea interesa