Meteo: Ce vreme ne așteaptă în următoarele trei zile? Precipitații mixte, ninsori și vânt puternic
Precipitații mixte, ninsori, strat de zăpadă.
Zone afectate : tot județul.
Următoarele 3 zile aduc o schimbare tranşantă, din punct de vedere meteorologic, la nivelul județului nostru.
Responsabilă pentru aceasta este o invazie masivă de aer rece, de sorginte maritim polară, „cărată” către arealul țării noastre de sisteme de joasă presiune aflate în tranzit către nord-estul continentului.
Astfel, începând de mâine, valorile termice vor începe să scadă.
LUNI, în aceste condiții, temperaturile încep să scadă, progresiv, dinspre vestul județului odată cu avansul rece.
La altitudine aerul rece ajunge mai repede, astfel, în orele dimineții o arie de precipitații, care va afecta tot județul va aduce ploi pe arii extinse, chiar importante cantitativ, în zonele joase iar la munte, la peste 800 m. alt.
Ne putem aștepta deja la lapoviţe şi ninsori.
Precipitațiile se vor diminua, în a doua parte a zilei, însă, până spre seară, temperatura va plonja spre şi sub 0°C, peste tot.
În noaptea de luni spre marți aşteptăm minime negative în tot județul iar vântul se va intensifica din sector vestic, amplificând senzația de rece.
MARȚI procesul de răcire continuă, astfel încât maximele diurne de abia vor reuşi să treacă de 0°C, spre doar 1°C, doar la podiş. În rest, -4, până la -1°C. Marți și pe tot parcursul nopții de marți spre miercuri, în toate zonele montane va fi viscol intens cu viteze ale vântului, la rafală, de peste 90 – 100 km/h.
În toate drumurile de altitudine, Pasul Tihuța, zona înaltă de peste 1000 m alt, Dealul Ştefăniței ( zona de vârf ), Pasul Strâmba ( zona de vârf ), vântul va sufla cu viteze de 65 – 80 km/h, va ninge moderat iar zăpada va fi puternic spulberată şi troienită. Stratul de zăpadă va depăşi 20 cm, iar în zonele adăpostite, 30 – 40 cm.
Pe toată suprafața județului vântul va sufla MODERAT, cu intensificări de 35 – 50 km/h, în condiții de ninsoare slabă/ temporar moderată.
Cerul va fi temporar noros pe timpul zilei, când, la munte sunt posibile ninsori slabe.
Începând din orele serii, însă, o nouă arie de precipitații va cuprinde, treptat, tot județul.
Va ninge, în general slab și temporar moderat, pe arii extinse, pe tot parcursul nopții de marți spre miercuri.
Pentru că temperaturile vor rămâne negative, se va depune un strat de zăpadă de 5 -7 cm în zonele joase, posibil peste această valoare in zonele nord-estice.
În tot acest timp, în zonele de deal, în cele montane şi submontane, ninsorile vor fi moderate, chiar abundente pe versanții vestici, unde şi vântul se va intensifica viscolind ninsoarea.
Stratul de zăpadă nou depus poate fi consistent, de peste 20 – 25 cm.
Se impune atenție sporită dacă plecați la drum, se va circula în condiții de iarnă pe toată suprafața județului.
MIERCURI, peste zi, regimul termic nu va suferi modificări importante față de intervalul precedent. Ninsorile vor fi însă, în diminuare atât ca arie, cât şi ca intensitate.
Maximele vor atinge valori cuprinse între -3 şi +2°C. Spre seară şi în noaptea următoare vremea intră într-un proces de încălzire, din nou, astfel, în zonele joase reapar precipitaţiile mixte iar condițiile de polei vor creşte.
Despre acestea, vorbim însă, la momentul producerii lor.
În concluzie, avem în față prima zvâcnire mai serioasă a iernii chiar dacă, deocamdată, trecătoare în zonele joase.
Pregătiți maşinile de iarnă, asigurați-vă din timp cu privire la condițiile de trafic, mai ales marti seara și în noaptea de marti spre miercuri.
Circulația rutieră se va DESFĂŞURA ÎN CONDIȚII DE IARNĂ, fiind posibile, chiar şi în zonele joase, depuneri pe carosabil de 3 – 5 cm.




