(VIDEO) Managerul Gabriel Lazany despre șpaga din spital: ,,Rog organele abilitate să își facă treaba și să îi prindă pe cei care au solicitat aceste bunuri și foloase bănești necuvenite…”
Şpaga din spitale rămâne o boală greu de vindecat, fie că este cerută direct de medici sau scoasă de către pacienți din buzunar, în speranța că vor primi o atenție sporită. O platformă din mediul online a făcut harta şpăgii din uniţăţile medicale. Datele au fost culese din cele transmise de pacienţi în luna martie.
Se pare că, în continuare se cere șpagă pentru servicii medicale care, în mod normal sunt gratuite. În luna martie a.c., 3,59% dintre pacienții care s-au internat au raportat că li s-au cerut bani, cu 1,44% mai mulți față de media națională (de 2,15%).
Județul Bistrița-Năsăud a ieșit ,,campion”, urmat de Maramureș cu 3,15%, Satu Mare cu 2,51%, Bihorul cu 2,35%, Cluj cu 1,65%, iar Sălaj cu 0,82%.
Teama că nu vor avea acces la serviciile medicale, sau că nu vor primi cel mai bun tratament, printre principalele motive…
În luna martie, șase pacienţi au declarat că au dat plicuri cu bani cadrelor medicale, cât au fost internaţi în spitalul din Bistrița.
Gabriel Lazany condamnă acest act și transmite un mesaj pacienților care aruncă cu bani în stânga și-n dreapta. ,, Nu putem nega declarația unui om, șase pacienți au spus că au dat șpagă sau foloase necuvenite. Ei ar fi trebuit să sesizeze organele abilitate de drept.
Managerul Gabriel Lazany a dorit să aducă lumină în acest context, în cadrul unei discuții de presă.
„Am decis să am un punct de vedere legat de faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița este șpăgarul nr. 1 al Transilvaniei. De pe site-ul acelui ONG care a făcut publice informațiile rezultă că, în luna martie 2023, șase persoane au răspuns afirmativ (că au dat șpagă în spital – n.r.), în februarie 2023 – 0, în ianuarie 2023 – 3. În cursul anului trecut, au fost luni cu 1, 2, 4, 1, 0, 3, 1 răspunsuri afirmative. Mi se pare totuși irelevant cum s-au stabilit procentele șpăgarilor. De la SCJU au răspuns 279 de persoane la acel chestionar. Este vorba de un chestionar pe care Ministerul Sănătății îl trimite tuturor pacienților care au fost internați în spital. În luna martie 2023, la Bistrița, au fost internate 3.870 de persoane, iar dintre acestea, șase au răspuns că au dat șpagă. Eu cred că 6 raportat la 3.870, procentul este altul”, a transmis acesta.
,,Dacă doi oameni se întâlnesc și unul mănâncă două pâini, iar altul niciuna, în medie fiecare a mâncat o pâine, dar în realitate unul e rupt de foame și altul e sătul. Așa e și cu aceste procente. Dacă făceam raportarea la numărul real de 3.870, procentul ar fi ieșit 0,2%, dar, dacă vrem să căutăm senzaționalul, prezentăm datele într-un anumit fel”, a mai completat managerul.
Rog organele abilitate să își facă treaba și să îi prindă pe cei care au solicitat aceste bunuri și foloase bănești necuvenite…
,,Să presupunem că datele sunt reale, că pot fi reale, Poate le-au sesizat. Eu nu am primit o informare în acest sens, dar, dacă au fost sesizate, rog organele abilitate să își facă treaba și să îi prindă pe cei care au solicitat aceste bunuri și foloase bănești necuvenite. Raportat la numărul de pacienți din luna martie mi se pare irelevant procentul. Rata de răspuns este diferită de la lună la lună, de la spital la spital. Au fost foarte multe luni cu zero, la noi. Dacă se făcea referire la luna februarie, am fi fost demni de laudă. Ca să facem un studiu trebuie să luăm date concrete, iar din propria mea experiență vă spun că rata de răspuns a pacienților mulțumiți este foarte mică. Pacientul mulțumit nu mai pierde timpul să completeze acel chestionar. Din punctul meu de vedere, procentul celor care dau șpagă este de 0,2%, nu exclud că se dă”, a mai declarat Gabriel Lazany.
Ce îi determină pe oameni să ofere șpagă?
,,Vorbim de mentalități și de cutume care au fost înțelenite în mentalul colectiv român. Am fost anunțat că un pacient vrea să vină în audiență. L-am primit. M-a întrebat de ce boală suferă fiindcă doctorul nu vrea să ia nimic și înseamnă că el e pe moarte. Când i-am spus că medicul nu ia bani, m-a rugat să iau eu banii să-i dau medicului. I-am explicat că acest lucru nu este normal și că medicii sunt plătiți pentru ce fac. Nu știu ce a înțeles. E un exemplu pe care l-am trăit eu pe pielea mea”.
Toți pacienții internați la SJUBN sunt puși să semneze o declaraţie prin care îşi iau angajamentul că nu dau șpagă în spital.
Singurii bani pe care pacienții trebuie să-i dea sunt 10 lei, care reprezintă coplata la externare și alți 20 de lei pe zi trebuie achitați de către cei care se internează la cerere. Aceeași taxă o dau și mamele care vor să rămână în spital cu copiii mai mari de 3 ani.
Ce scrie în declarația împotriva mitei pentru doctori?
„Vă rugăm să daţi următoarea declaraţie: subsemnatul ……..având CNP ………declar că am luat la cunoştinţă de obligaţiile legale de plată pe care le am pe perioada internării şi nu voi oferi alte plăţi suplimentare personalului medical sau oricărei alte categorii de angajaţi ai spitalului. Totodată mă oblig să sesizezi conducerea spitalului sau organele abilitate cu privire la orice condiţionare a actului medical de primirea unor foloase necuvenite băneşti sau de altă natură”, se arată în declaraţie.
Întreaga declarație poate fi urmărită mai jos: