Managerul CJC Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna, premiat la Gala Valorilor Universale de la București. FOTO

Managerul CJC Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna, premiat la Gala Valorilor Universale de la București. FOTO

Alin Cordos de Alin Cordoș

Sala „Grand Ballroom” a Hotelului Marriott a găzduit recent un eveniment de înaltă ținută dedicat dialogului intercultural, în cadrul căruia Asociația pentru Dialog și Valori Universale (ADVU) a premiat șase personalități marcante din țară și străinătate.

Printre laureații ediției 2026 s-a numărat și Alexandru Pugna, cunoscut interpret al folclorului năsăudean și manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.Distincția vine ca o recunoaștere a întregii sale activități de peste 40 de ani, dedicată promovării identității românești și a punților de comunicare între culturi diferite. Evenimentul, desfășurat în cadrul unei Cine de Iftar organizate de ADVU împreună cu Instituțiile de Învățământ Lumina, a reunit oficiali din administrația centrală, diplomați, academicieni și oameni de cultură.

„Sunt deosebit de onorat. Consider că acest premiu aparține în egală măsură valorilor culturii tradiționale românești, pe care le-am promovat cu drag și responsabilitate,” a declarat Alexandru Pugna, vizibil emoționat de primirea trofeului în fața unui public de elită.

Prezentă la eveniment, scriitoarea Cleopatra Lorințiu a subliniat importanța momentului, descriind atmosfera ca fiind una de „confraternitate și solidaritate”. Aceasta l-a oferit pe Alexandru Pugna drept exemplu pentru noile generații, punctând longevitatea și profunzimea carierei sale artistice și administrative.

Gala ADVU rămâne un punct de referință în spațiul cultural românesc, celebrând anual acei lideri de opinie care, prin activitatea lor, dau formă idealurilor de respect reciproc și armonie socială.

Articole ce te-ar putea interesa