Mafia pădurilor, vizată de o amplă operațiune în Bistrița-Năsăud și Maramureș

Mafia pădurilor, vizată de o amplă operațiune în Bistrița-Năsăud și Maramureș

Autoritățile au declanșat marți dimineață o nouă acțiune de amploare împotriva „mafiei pădurilor” din județele Maramureș și Bistrița-Năsăud. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul IGPR, desfășoară patru operațiuni simultane în cadrul Operațiunii Jupiter 4, vizând tăieri ilegale de arbori și alte infracțiuni conexe. În total, sunt efectuate 16 percheziții.

Tăieri ilegale și falsuri informatice în Bistrița-Năsăud

Unul dintre dosare, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 300.000 de lei, vizează cinci persoane fizice și trei firme din județul Bistrița-Năsăud. Acestea ar fi acționat în complicitate cu angajați ai Ocolului Silvic Maieru, fiind acuzate că au tăiat și sustras material lemnos din fondul forestier național în perioada august 2024 – octombrie 2025.
Printre faptele cercetate se numără tăiere fără drept de arbori, furt de material lemnos, fals informatic, uz de fals și omisiunea sesizării. De asemenea, anchetatorii au descoperit diferențe majore între stocurile reale și cele declarate în sistemul informatic SUMAL.

Tăieri ilegale în zona protejată a Munților Rodnei

Într-un alt dosar, polițiștii au desfășurat opt percheziții în județul Maramureș și au emis tot atâtea mandate de aducere, într-o anchetă ce vizează tăieri ilegale de arbori în Parcul Național Munții Rodnei.
Faptele au avut loc în lunile mai și iulie 2025, fiind comise de mai multe persoane cu sprijinul angajaților Ocolului Silvic Alpina Borșa, pe terenuri administrate de Ocolul Silvic Plaiurile Heniului.
Prejudiciul estimat este de 71.000 de lei, iar acuzațiile includ fals intelectual, distrugerea de probe și chiar răzbunare pentru sprijinul acordat justiției.

Operațiunea Jupiter 4 continuă, iar autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor fi intensificate pentru a combate tăierile ilegale și corupția din sistemul silvic.

Articole ce te-ar putea interesa