LUPTE GRECO-ROMANE: Parcurs excelent pentru luptătorii bistrițeni la Memorialul „Gheorghe Voicu”
de Alin Cordoș
Sala de sport a Colegiului Tehnic de Transporturi din Braşov a găzduit zilele acestea Memorialul ”Gheorghe Voicu”, competiție în care luptătorii de la Gloria Bistrița au avut un parcurs excelent. La Brașov au concurat 400 de sportivi de la 11 cluburi din România și 4 din Republica Moldova, Ungaria și Polonia.
După 24 de lupte la 5 categorii, vârstă și greutate, sportivii noștri au câștigat o medalie de aur, una de argint și șase de bronz.
Medalia de aur a fost obținută de Gheorghe Curtușan la U17 – categoria 65 kg, în timp ce argintul a fost câștigat de Patrick Belei la U20 – categoria 77 kg. ![]()
Medalii de bronz au obținut Adrian Curtușan U20 – categoria 77 kg, Albert Hazbei U17 – categoria 65 kg, Andreas Lazăr U15 – categoria 60 kg, Patrick Panca U13 – categoria 60 kg, Matei Negru – U13 – categoria 60 kg și Alexandru Mate U9 – categoria 32 kg.